BVB Rulaj de numai 32 milioane de lei 

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 ianuarie 2019

Rulaj de numai 32 milioane de lei 

BET-FI, singurul indice în scădere

Valoarea tranzacţionată în prima şedinţă a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din acest an a fost de 32,51 milioane de lei, sub media zilnică înregistrată în 2018, de 46 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a fost derulat niciun transfer.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au însumat transferuri de 13,22 milioane de lei, au avut un aport de peste o treime din rulajul zilei de ieri.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au detaliat evoluţia de ieri a Bursei de Valori Bucureşti, astfel: "Prima şedinţă a anului a început cu creşteri pentru aproape toţi indicii bursieri. Variaţiile au fost cuprinse între -0,19% pentru BET-FI, singurul indice pe minus, şi +1,3% în cazul BET-TR. Valoarea tranzacţiilor a fost de aproape 7 milioane de euro, cu un aport substanţial din partea transferurilor cu acţiuni Banca Transilvania (TLV). Din cadrul indicelui BET, doar două companii au închis şedinţa în scădere: Transgaz (TGN) -0,63% şi Transelectrica (TEL) -2,33%, însă în contextul în care astăzi (n.r. ieri) pentru Transelectrica a fost ex-date pentru dividendul de 0,91 lei/acţiune. La capitolul creşteri, cele mai mari au fost cele de la Purcari Wineries (WINE) +7,53%, Nuclearelectrica (SNN) +3,92% şi Sphera Franchise Group (SFG) +3,29%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,055 lei/acţiune, în creştere cu 2,49%.  Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,887 lei, cu 0,45% peste referinţă, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 3,62 milioane de lei.  

Acţiunile Electrica (EL) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 9,79 lei, în apreciere cu 0,93%, pe fondul unei valori transferate de 3,47 milioane de lei. 

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile producătorului de gaze Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 28,4 lei/titlu, în creştere cu 2,16%, în contextul unui volum de 3,16 milioane de lei. 

Indicele extins BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a consemnat o creştere de 0,93%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut o apreciere similară, de 0,94%.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a avut o creştere de 1,13%. 

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Artrom" (ART): +9,33%

2. "Purcari Wineries" (WINE): +7,53%

3. "Patria Bank" (PBK): +7,26%

4. "Comelf" (CMF): +6,06%

5. "Alumil" (ALU): +5,38%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Oltchim" (OLT): -14,67%

2. "Conted" (CNTE): -2,7%

3. "Transelectrica" (TEL): -2,33%

4. "Electromagnetica" (ELMA): -2,16%

5. "SIF Moldova" (SIF2): -1,66%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb